lucrare de dumirire

spiritul mi-e în altă dimensiune
ce timpuri zeii devin sfinți

în trup rămân
cei care trebuie să rămână
îndivinizare prin suflu

cât primăvara coboară de la Cer!?
cât primăvara pleacă de la Cer!?

descătușată

nu rup nici un ghiocel
zăpada mieilor i-adună pentru mine
și zăpăcită de atâta primăvară
din căușul ochilor ating umărul lunii
foc mocnit de dragul luminii
hău străveziu în hologramă
o doză imaginară de soare

copii
un concentrat de fructe

un munte de ghiocei

dincolo de noapte dincolo de imaginație
evadez în prezent
la fereastra primăverii dezghețul
timp și energie pe care nu le-am trăit
cuvinte pe care nu le-am spus
și dor atât de mult dor

locuiesc într-un vis de fluture
într-un zbor pe cerul de piatră
și am nevoie de o altfel de terapie
iubirea care calcă totul în picioare

Ajun de Martie

nesonet tainic

să te apropii când luna e lună
și Bucureștiul este învăluit de noapte
să vii când zarea de torțe e plină
și Cișmigiul cu tei de șoapte

când negurile flutură de la gleznă
primăvara împietrită de tăcere
unde stânca lacrimei stă prealbă și înclină
neașteptările din povestire

mister roșu de neprihană
loc al fericirii neschimbătoare
vino încet curge ambrozie pământeană
se umplu-n clopotnițe chemările prevestite
ivirile se încred și conseamnează
Înalturi numai de muguri încărunțite

 

mărțișor independent

îți spun strugurii sunt pentru tine
și pentru prima dată am să vin la tine
via va fi stoarsă
și primul must am să ți-l dau ție

grăbește cântarea
legile orânduielilor străjuie lumea
strugurii sunt pentru tine
și pentru prima dată am să vin la tine

din coastă închisă elibera-voi apele
jertfe alianțe tăria renunțările
taină a tainei bobului boarea
întrupări anterioare învierea
îți spun strugurii sunt pentru tine

/

unde obiceiul iese din obicei
Dumnezeu mă desenează din ochi
și fata plecată aevea
mă ține trează în mine

după atâta timp pe unduirea apei
crizantemele argintiu ruginite
încredibil aranjate în muchii drepte
în rezonanță cu momentul

/

lumea este un om
eu mărțișor

 /

sub geana lunii când nu știu
simt cum mă las în rana de lumină pierdută
renunț la mine la eclipsa din sămânță
schimb fețe fețe cu icoana îngropată sidefiu

din suflet fac o imagine iluzie de rozaliu
galaxie a ochilor cu fluturi abătută
sub geana lunii când nu știu
simt cum mă las în rana de lumină pierdută

la liturghia tăcerii o umbră desfăcută
contururi suprafețe forme îndoielnice de cenușiu
văd și nu văd culori îngeri păsări sacrifiu
din absolut încearcă
sub geana lunii când nu știu

primii ghiocei

ce copil...

când nu voi fi
de mine îți va fi dor

spirit

mă culegea ca pe un fruct

alunecam încet din Mama

din Tata doar lipseam

ca trecător

la umbra lămpii odihneam sprânceana

cu mine în Duh mă locuia

eu locuiam cu Tine

e o primăvară așa frumoasă

mă spăl cu ghiocei
și scriu poezii