texte de când spiritul mă privea

în democrația asta reprezentativă
când cei pe care i-am ales să decidă pentru mine
au imunitate selectivă
una e să-ți cumperi dreptul
alta stângul

se întinde o cursă (de lâmâie mucegăită)
și nu pot să ies din ocnă

și
mă gândesc la o democrație directă
în care să decid eu
credința
până la capăt
să mă dezleg de bolovanii lumii

nu mai e timp de întunecimi și
nici de prea mult soare
guvernul mă urăște pentru că
o fracțiune de secundă m-a tratat ca pe-un prieten
iar parlamentul smulge viața pentru o altă inimă
smulge moartea pentru o altă minte
doar cârlionții de la Cotroceni
parcă fulgeră să nu se schimbe

/

dincolo de stăpâni și sclavi
ce guvernare...

ce știu legitim?
la ce preț?
din lan pe cal nu se vede nici un călăreț !?

/

citesc
doar de dragul de a ști din lacomele părți întregul
(fără spoială)

/

amintirea mea e dincolo de casă
(dincolo de mormânt dincolo de viață)
unde țâșnesc din e u
în valul care-mi dă prilejul
să mă hrănesc din Tine
fără să mușc din trupul de apă
din trupul de lumină

/

a uita și a nu-ți aduce aminte
uneori e același lucru

simțire în cuvinte
ori
simțire fără cuvinte

/

ce guvernare...

sufletul mi-e spectacol miroase a culori
a game cu note poznașe
în imagini cu Tine

știi
carnea sunetului
necomercială
rămâne în stare creativă

și aura mâinilor un instrument de contemplare
în giulgiul zorilor dezgroapă aripi de seară

/

scriu
din chemarea de ieri
îmi zice prietenul poet

și când nu scriu îmi spune
e ca o dezlegare la pește
într-o poveste vânătorească
cu instinctul în poveștile de iubire
pe marea cea mare

/

când pe vapor ești absent
unde ești în prezent?

știi
singurătatea contrafăcută e și plată e și răsplată
peștii au inima cu Soarele în Leu

/

când Luna e răpită de alte specii
extratereștrii la fabrica de scriitori - unii zic că sunt prea mulți
scorpioni
clocotesc albul foii și
țin cursuri de caligrafie pe axa de stilou

eu?
eu fug de cursul de ortografie
sugerează aparent doar măști
mănuși de rușine

/

ce dicție... ce guvernare...

și-a urcat cumva cumva sacii în căruță
însă
sacii sunt pe jumătate goi
întâmplările golite de muncă și vârstă
căruța fără boi mânjiți de nemuncă și
biata țară urlă de nedumicat de nedumicat
particule independente nu opun rezistență

ce gravitate... ce legislație...

holograme agresate de timpane
duc chiriașii de unu mai
marginal la pădure
ca o alintătură

despre inteligența emoțională

acum plec împăcată

azi a fost o zi când am vrut să văd copacii
inima lor fără patimi, fructe verzi sub pleoape coapte
veșminte de mușchi, culori de toamnă în ierburi și buruieni
zodii și pietre prielnice

așă că am plecat pe alei în ceea ce a fost cândva parcul Bistriței
acum, grădină publică cu gazon și construcții moderne
clipeam prin rariști, prin copacii rămași sacrilegiului
cu vise întruchipate să zăresc copacul lalea, ce altădată, singur în Europa,
zâmbea ochilor
pășeam încetișor, ca de leac, să găsesc alinare la capătul drumului
poate în oglinda de la lac
învederarea, prietenă, să ridice frunzele, să ridice simțurile

recunosc, iluziile m-au prins în amintiri fugitive
idei himerice se înălțau în alt arbore
o viziune înlănțuită se vroia împlinită

pe o bancă, în fața aleii pentru bicicliști, mi-a atras atenția o bătrânică.
stătea sfielnică în portul negru de la sat, nu semăna cu bunica mea, cu mama tatălui,
măicuța cum îi spunea tata, dar avea ceva din aerul dumneaei, curat, de femeie de la țară.
când m-am întors din umbletul meu, mi-a zâmbit, parcă descins din șura de flori
și mi-a zis:
-m-am tot gândit, parcă semănați cu cineva de la noi!
dar parcă m-am trezit, pătrunsă de soare:
-de unde, de la noi? am întrebat-o cu un val șugubăț.
-de la noi, din Sânmihai.veni răspunsul mulțumit.
nu, nu sunt din Sânmihai, dar nu era supărată pentru asta și-am povestit de parcă ne cunoșteam demult.
mă întreba curioasă despre mine și familia mea, despre vremurile astea.
la rândul meu, am dorit să-i cunosc viața, să știu despre rostul său.
i-am ascultat uimită povestea, trăiește în azilul de bătrâni....și nu îi e dor de-acasă, de singurătatea de la Sânmihai.
are un fecior, aici la Bistrița, căsătorit, cu doi băieți, care locuiește într-un apartament cu două camere și nu o poate ține, iar fata, fata, din cauza ei e la azil, căci a murit la 46 de ani, lăsând și ea în urmă un băiat.
da, o poveste ca multe altele, dar fata dânsei dacă trăia ar fi avut anii mei.
când ne-am despărțit, s-a ridicat de pe bancă și m-a privit cu o privire venită parcă din adâncuri:
-acum plec împăcată, e ca și cum m-am întâlnit cu fata mea. și ochii îi erau senini, zâmbeau.
la cuvintele acestea, învăluită de acea privire, n-am putut reacționa...
doar ochii mi s-au umezit... și inima mi se întreba,
ce substanță natura?

clipa mi-o ia înainte

mi-e dor de poemul care va veni

ardeleana poemului grav

pe fișa temperaturii morale
dincolo de unde scrie de ce iubim
de ce urâm
lumea e pe sfârșite
individualitatea în formare
și întotdeauna foamea învinge

de ce trăiesc?
de ce mor?

mi se face frig
de-mi îngheață oasele
dar ce noroc nu-mi îngheață ochii
și văd aerul văd cerul
puțin câte puțin
bunul simț îmi cere
să văd dincolo de cer

unde-s sânii primăverii să alăptez ?

în masca de lumină
ai putea să-mi fii far avertizor?

poemul are rochia mulată
după chipul dragostei
după chipul sufletului
mă aseamănă în proprii ochi

și obligă timpul
să iasă din timp
să-mi citească versul din nisip
straniu contratimp

soarele ascuns în cap era mintea

inițial am vrut să stau pe pragul dintre ani
așa vulnerabilă în fața tuturor
cu tortul de mere
făcut de mama
cu lumânările rămase de la tata
care de îngeri aprinse strigă ajutor
semn că am spiritul liber
mai departe 

cu toate acestea
trec pe lângă balustradă pe tușele de memorie
dinspre munți

urmele din cadavru copleșitoare
mistuiri zadarnice pe imaginea
între ochi

sângele drept în ritm de sedimentare
sângele stâng în ritm fetal
revoltat de tutela speciei
a societății
a propriei mele năzuinți

dumnezeule din dumnezeu
viața să fie numai pregătire pentru îmbătrînire?
genetica poeziei doar bibelou cu cicatrici?

trupul meu este o revoluție

judecată

"Nici un om nu poate în același timp să fie și înțelept și să iubească."
Robert Herrick

Și uite așa înțelesei ce umbre negre lasă lumina mea!

însfințire

în pielea unui înger
pe care îl simt în coastă
dincolo de orice culoare
adevărul adevărat mă consultă

din vechile metafore
cu teoria în revoltă
în pielea unui înger
pe care îl simt în coastă

un alt sine hrănit din praf și pulbere
pe cuvânt mă spune alta
ca o naștere prematură din fire
și-un frig dumnezeiesc peste arsură
din săgeată în pielea unui înger

mă irosesc precum primăvara

ciudată în limite firești
sunt altfel
după principiul treimii
și principiul unic al lumii apa

plouă cu poeți

poezia e în secetă

creierul e cel mai sexi organ

și nu-i pasă de modă

îndoială

mi-e dimineață
soarele varsă apelor zorii

și atâtea drumuri pleacă din mine
și numai unul se întoarce în inimă
și unul vine

sinceritatea hârtiei albe

nu există

cântări biruitoare

cei ce mor azi

pătimesc cu trupul

pătimesc cu sufletul
și

fiecare chip învins

de impuls de intuiție

se tânguie

în lumina beznei

cine anunță ploaia?

/

of
emoțiile îmi trec prin stomac
și-mi pun toți neuronii în funcție
din incertitudinile trecutului
un vulcan de pasiuni pe rigla liberului arbitru
și-un gând zănatec ispitit
în compasul cercului de influență
parte din facerea de carte
cosește rodul crucii

/

se aud sirenele...
zăpada mieilor cade în mai

 

în ochiul primăverii înflorim lumina

motiv lui Dumnezeu
să se joace

de-a raiul pe pământ

înger de ger lumină primăvara

iarba iubirii curge printre mâini vise și păsări
luminile noastre frământate dospesc poeme
înflorite în ochiul lui Dumnezeu pentru masa tăcerii

continuu parțial

de ce permite Dumnezeu suferința?
cine-mi lămurește povara și existența clipelor?
ce face viața cu mine?
ce face viața cu ideile?
ce e de făcut?

/

cu zorii sufletul mi-e în miezul pietrei
la geam Infernul lui Dante
inaccesibil pentru a recita

în Biblia întredeschisă o teamă bună

cactușii legați cu fundă mov
palmele lipite cu apă de sidef

și conținutul deschis
ia forma de asemeni cea bună
cum necum
între saturație și rentabilizare

/

nu
nu cred
în eternitatea suferinței

din chiar excesul ei
se apropie de adevăr
de autenticitate

în cuget întenția corectă respiră
și suferința încetează
prilej
să îmblânzească sângele
în iluminarea
care apare

/

continuu parțial

merii de april la fel de adânci își croiesc haine din flori
de parcă nenăscute merele în inflorescențe se coc
primăvara în gesturi latente sau spontane adeseori
îl întâlnește pe Mesia în limbajul universului la soroc

acum știu - magia se repetă în orice făptură de gânditor
și în tot ce se mai poate spune cu fiecare boboc
merii de april la fel de adânci își croiesc haine din flori
de parcă nenăscute merele în inflorescențe se coc

pe gingii învolburate ca o lege după lege în ochi asemănători
slava dumnezeiască se destăinuie din glasul prooroc
și înțeleg revoluția din filozofia fluturilor conservatori
răscolind frângerile când raiul umezește cunoașterea de la mijloc
iar merii de april la fel de adânci își croiesc haine din flori

Christos a înviat!

privesc în mine

un pas tăcut
cu umblet drept așteaptă
prin poarta de sus să urce
pe arcade de îngeri
în zvâcnet de aripe
pretutindeni să plece
ca și cum sunt eter 

în amintirile coborâte
din groapa căprui
nici-un gând nu-și amintește
privirea mea de pui gălbui
doar frunzele din versurile albe
mă strigă pe nume
legănând din ochi glasul verde

privesc în mine
mai am un pumn închis
înconjurat de pleoape
ce în mister ascunde
de setea amăruie
sărutul brut albastru

azi

doar lacrimile Maicii Domnului

de ce mă las înfrântă?

puterea în fragilitate stă

de ce mă las răstignită de gânduri?

pentru Mesia care  reVine

fac parte din Dumnezeu și nu ostenesc a fi româncă

duioșia de bucurie e altfel
decât duioșia din durere

privește frăgezimea florii înfiorată de mângâiere
privește frăgezimea florii călcată în picioare

ascultă glasul mielului ce zburdă pe câmpii
ascultă glasul mielului ce e ucis

/

ce ar face Iisus? în locul meu, de exemplu!
mie îmi e anevoios să-i țin Calea! ...

de ce s-a lăsat răstignit de gloată și Pilat?
de ce se lasă răstignit acum?

LAN & LAI

se auzeau bătăi
era Iisus la ușa mea
în data aceea insistent
cu un coeficient mărit de risc
în puterea nopții
să intre stătea

eram trează
și cerul de stele vuia

între miezul nopții și răsărit
discul din cealaltă parte a lunii
ca o făptură mă lumina

sub cămașa lungă misterioasă
energia cu ardoare
printre valuri de căldură
pieptul alb mi-l desfăcea
simț totalizator
de la cap la gât la glezne
printre sloiuri verzi de gheață
inima în sânul tainei se lăsa

în ochii Lui spălam instinctul

unui nufăr pretins negru

e vinerea neagră
hai spală-ți fața
din fiecare por îți curge arama
pe sufletul cerului

e Vinerea Mare se aud mieii și lacrimile Crucii

doi princhinduși

spiridușii casei

îngeresc totul 

prin ochii lor descopăr minunea

văd altfel lumea

evenimente cosmice dumnezeiești

un puiuț de curcubeu - un iubit
și o floricică rogvaiv - o iubită

din izvorul nesecat la urechea cerului
din ogorul imprimat și semănat de chipul numelui
au răsărit  din voia Domnului
să fie ferice

/

AS și LA
rostiri din inimă  dincolo de imaginație în evidența lumii
dovadă gândului divin neînfricat al perfecțiunii

înflorește concentric ființa o adiere înăuntru și afară poama

dorul trece orice închipuire
încă nu s-a născut
dar îmi taie gândul cu o sfoară de brândușe
incendiu mov legat de adâncul frunții
să respir
uit

din real mă bea nerăbdătoare para
în realitate mă înghite o făclie de paști


ps
pe mâna primăverii
prăbușită între coaste  și rai
se face se tot face
o vioară și durerea
mi se face un arcuș

nu orice îndrăzneț cucerește lumea

ai văzut?
Dumnezeu mătură îngeri arși

cu Sfântul Anton

e marți
și atât de desculță
lanțuri de păpădii mă umbresc

aburi de călugări pe grumaz galben călăresc

mi-e dor
atât de dor
de îngeri și zăpezi

strigătul ajuns la cer nu lasă pământul să moară

 

 

pădurea de crengi

nu e totuna cu pădurea de frunze

zise poetul florilor

din cămașa de muguri

îngeri de carne croiesc

pana gândul zborul fructul

/

răzbăteau șoapte verzi

obsesia lor era mai puternică decât voința

abia în zori

pe limba ochilor

visul

ca într-o poezie

/

divizii întregi de magnolii

în relații de armonie cu somnul cu visul

și m-am trezit un copac cu flori