nimic nu lămureşte a spera

"Voi milui - grăiește Dumnezeu către Moise - pe cine vreau să miluiesc și
Mă voi îndura de cine vreau să mă îndur." (Romani 9,15)



destin din predestin

azi
nu mă sinucid și nu scriu despre moarte
pe ultima zvâcnire deschisă de sânge stau
vine vremea
să văd mai departe

la fiecare chemare îmi pun mâna la ochi
sirena e pe tocuri
eu fără picioare
crengile de păsări verzi și tăcerea florilor
într-o materie vulcanică

nu mai aștept
azi
bat în inima în curs
bat cu sufletul

un mânz  aleargă cerul pe câmp
destinul croit e ca destinul brut


/


măsurată pe altă Golgotă
privesc la cer deîndată ce găsesc putere
să nu mai plâng
ziua de ieri m-a pus într-o situație catastrofală
mi-au căzut lanțurile
și am rămas atât de departe...
destinul croit e ca destinul brut

ziua de ieri umplută cu flăcări
aleargă spre mine
bântuind stafii cu puii ei
de dincolo de apa de pe care oglinda se dezlipește
ziua de ieri aruncă scântei

exil

sunt vie
deci nu sunt dreaptă
și n-am habar de sunt curate căile ce or să-nceapă

sau cum sunt frumusețile străine
din lucrurile ce nu le-am cunoscut

dar duhul tulburat de întunecata dulceață
mi-a cunoscut alcătuirea
până în acest ceas
țărînă și iarbă
și-o adiere ce trece prin mine
și voi pleca cu ea

/

spațiul
se isprăvește în pasărea din copac

și
timpul
se curmă brusc în stomacul oceanului 

în
lumea vecină rana din piept
cu obidă
mă strecoară într-un pumn de neant

a merge pe vedere

"poate că măiestria poetului nici nu constă în structura poetică

ci în nevoia și bucuria de a prelucra vederile crude

contrastele

vocile de dincolo de neant

ideea obsesivă de dreptate

și prezența divină

ideea de existență transfigurată de necesități vitale

de lumină și căldură

responsabilități și nevoia de puterea a două iubiri

puse una lîngă alta

îndemnul de a trăi prin iubire

alegerea iubirii care nu înseamnă și împlinirea dorințelor omenești...

cu siguranță certitudinea că în iubire

sau prin iubire se purifică toate stările negative

și că doar credințele comune

visele comune sentimentele comune

ne fac mai puternici și mai buni

vindecători de rău"

Prietenii știu de ce

Mereu am scris texte... pentru că un nuc bătrân cu nuci rostogolite mă derutează în orice mod posibil să mă confrunt cu mine ca în examenul vieții, ca în examenul morții.În obstacole ecuații cu o singură soluție, opțiunea o singură direcție ca-n fabula cu gărzile. Și ard cu dorința de e evada din păienjenișul zilei cu tălpi de lacrimi.
Azi, însă, aș vrea să scriu un...context...
În contact cu tine sunt o stare. Uneori generală, alteori de oglindire.
Uneori închidere deschisă, alteori închidere închisă.
Și nu cred în conjuncție.Legătura vremii e... frați fără înfrățire.
Dar prietenia, pretext între elemente, închipuie... mă închipuie până la întruchipare în devenire, nu bătută în pagină.Ca o descendentă din dinastia de chiparoși.
Patru lucruri reprezintă proprietatea prieteniei : dragostea și afecțiunea, siguranța și bucuria.Apoi, patru sunt lucrurile care trebuie încercate într-o prietenie : credincioșia, intenția, discreția și răbdarea.
Iar la sfârșitul contextului de azi mărturisesc : m-a impresionat o prietenie din Biblie.Cea dintre Ionatan și David.
1Samuel 18:1 David sfârșise de vorbit cu Saul. Și de atunci sufletul
lui Ionatan s-a alipit de sufletul lui David.
1Samuel 18:3 Ionatan a făcut legământ cu David, pentru că il iubea ca pe
sufletul lui.
1Samuel 20:4 Ionatan a zis lui David:"Pentru tine voi face tot ce vei vrea".

Elizabeth Browning

Cum te iubesc? Să-ncerc o-nșiruire.
Adânc și larg și-nalt, atât cât poate
Atinge al meu suflet când străbate
Spre grație, spre tot, spre nesfârșire.
Și te iubesc cu zilnica iubire,
În pașnic fel, în zori, pe scăpătate -
Și slobod, cum te lupți pentru dreptate,
Curat, așa cum fugi de lingușire.
Și te iubesc cu patima avută
În vechi dureri și cu credința care
Părea, cu sfinți copilarești, pierdută.
Și te iubesc cu zâmbet, plâns, suflare,
Cu viața mea! - și Domnul de-mi ajută
Te voi iubi în moarte și mai tare.

orice iubire vindecă?

te aud
îți simt vibrația

și
chiar dacă tu nu mă vezi
exist

din păcate sunt un amestec de bine și rău

unii scot ce-i bun din mine
alții cei rău


orice iubire vindecă?

te întreb pentru că
nu toate lacrimile sunt mântuitoare
și există o lumină care
mai tare ca soarele arde

în urmele verzi de întuneric
pe sufletul meu
încolțește-n minte un alt măr

după logica dragostei
ilogică după cum vezi

din dat

când scriu

scriu în primul rând pentru mine

și apoi pentru cei ce cred

în versul meu de foc de apă

de lună de piatră

și de aer

acum nu scriu

sunt eu

în practica tămăduirii

probă de cicatrizare

în loc de inimă bate credința

 

floarea-soarelui în flăcări se-nalță aprig

murgul mână iute pe cerul galben

cu ochii mei el vede

cum

îngăduința însuși a lui Iisus scade

e timpul să-mi strunesc emoția

/

în altă dimensiune

nou născută

desprinsă altfel depășesc bariera

de dincolo

mă întorc în mine

însămi reanimată

iubesc limbajul nerostit

din unghiul de 360 de grade 

 

/

 

firesc în altă ordine

de lume peste timp

cerul adună nașteri după mine

în trup

mi-a îngropat 

împotriva lumii  pruncia

alte femei împotriva mea 

să-mi poarte făptura

 

vara_dorită vs. vara_net_dorită

amurg
când ploaia tace

cum piatra tace
simțirea înfrânge vrerea
și fluturii
îmi caută inima

/

același fluture
se zbate pe maluri diferite
de vis
de singurătate

peste podul nemuririi
nu pot gândi la moartea perpetuă

se aud pașii de trezire

și
în apa neîncepută
care netezește firul de iarbă
aș nemuri cu fluturele
de cântec

unui bărbat terestru

îmi plac zăpezile de vară
care mă poartă cu pașii peste ger
pe stâncile cu flori-de-colț și sper
s-ating pe cer lumina de odinioară

îmi plac zăpezile de vară
care se-afundă-n lut până târziu
sculptând devreme noaptea viu
în calendar cu soarta-n subțioară

îmi plac zăpezile de vară
care se sting în șoapta de liman
să scuture tăcerea stelei talisman
salvând poema de aripa caniculară

îmi plac zăpezile de vară
care m-așteaptă troienind în clipe
ca să rămâi prinvind aproape
când viscolește nea de scorțișoară

dincolo de clipa de eternitate

poeții se întâlneau
nu știu de ce
era o lansare de carte
să scrie
sau poate să bea

eu ca un copil reușit
gustam trandafiri

marți cu ceasurile ei și cu sfântul Anton

ștergând praful
la tabloul tatălui
am spart candela și vaza cu flori

și
am privit speriată la cer

dar
mama a surâs
te las să mai coplilărești
nu te cert

refuz să cred că sunt ceea ce iubesc... îmi iubesc dușmanii

răniții din durere atacă
dar numai cei slabi ori perfizi
se apără atacând

ehei
am și eu cauze subtile

dragii mei
al doilea obraz nu-l întind
(pe-al treilea nu-l am)

cu jocul de-a joaca tainele taine rămân

copil și adult
jocul te poate învăța
dar învățarea nu este o joacă

dovadă este dezvățarea

autoportret

albastrul taie umbre reci
frânturi de lumină zeci și zeci
strecoară păsări ce stau la pândă
aripi astre sub cer abundă

din văzduhul meu o secundă
lunecă unde sunt tu în oglindă...
albastrul taie umbre reci
frânturi de lumină zeci și zeci

și pe unde n-am fost colo în veci
cum curăț și zidesc sălbatic m-adulmeci
căci... nu zic ce gândesc - adevărul afundă
și nici nu mint ca orice anacondă
albastrul taie umbre reci


un portret desigur desenat
acolo unde Dumnezeu se bazează pe mine
pe soarta mea
și circulă cu pașaportul meu tehnic

bine creionat
hașurat
mă folosește la capacitate maximă
când sunt conștientă de mine
și ies din predestinat

bună întrebare

Dacă românul s-a născut poet, de ce joacă atâta teatru?
Gavriil Stiharul

ps
ce bine că sunt româncă!

cât născut cât înăscut

... să te răzbuni pentru ce ți-a fost scris doar ție?....

de ce, Doamne? setea omului este justificată de existența apei,
foamea, stare biologică alăturată unui complex de lucruri naturali,
și așa mai departe...

se poate oferi un un mijloc natural sau artificial de satisfacere,
și atunci, pentru alte dorințe mai abstracte, ca adevărul, binele,
perfecțiunea, care-l frământă pe om, pe fiecare dintre noi,
să nu existe ceva pe măsură, un echivalent?
nu doar justificativ, ci util și eficient...

de unde răsare, chiar și în omul sălbatic, această nevoie de artă,
muzică, frumos...?

... la disperare: iată ce desparte Mica Serenadă de explozia unei bombe, o lege a cauzalității se enunță cam așa: orice fenomen are o cauză care nu poate fi superioară efectului!

Zăpada mieilor / Bedros Horasangian

anotimp de iarbă albastră și salcâmul veșnic înflorit

Ea: în fiecare zi e ziua mea!
El: de naștere?
Ea: onomastică!
El: cum așa?
Ea: în fiecare zi aud cum pământurile de ceruri se dezbracă...

' comerțul cu vise... un război cerebral '

Uite,
lumea e întoarsă cu susul în jos.

Mao Tse Tung, Poeme

materie de iubire

Nașterea este trecerea de la esență la substanță.
Moartea este trecerea de la substanță la esență.

Apollonius din Tyana

zăpadă de fluturi

Dragul meu tată spunea adesea:
Oamenii puternici sunt liberi să facă aproape tot ce-și doresc, însă nici cei mai puternici oameni nu pot să aleagă ce să-și dorească.
Iar eu nu fac parte dintre cei mai puternici.
Scriu această carte deoarece oamenii pe care i-am iubit au murit.Scriu fiindcă pe când eram copilă aveam atâta de multă putere de a iubi, iar acum această putere a dragostei se stinge înlăuntrul meu.

Oz Amos / Soțul meu, Michael

pur și simplu un blog

dacă nu e luni atunci e marți
sau poate miercuri
când marea e încă de valuri toropită
sau poate joi
când fără suflare se destinde pe țărm

poate e vineri
când spuma înduioșează stânca
sau poate e sâmbătă
când soare-răsare în cruce
trece peste vîrfurile dezgolite

uite
e duminică

la liturghie
un pictor tânăr se spală în vin
are picioarele în lighean și mâinile agățate
în amintiri

aflând de la editorul viței
-de-vie
că scriu poeme
îmi cere să-i fiu model
ca și cum locuiește cu bărbatul meu
în vremea când îngerii au sex

să-i pozez îmi zâmbește șucar
(precum un vers modern)
și vrea să mă ademenească
cu un măr
jumătate roșu roșu
jumătate verde verde

ce să fac?
n-am cerut
nu cer eu pe jumătate
roșul e întreg
verdele e întreg
și nu se despart culorile complementare

ce să fac?
verdele se coace roșu
dar în jocul de culori
dreptul la viață nu se negociază

ps
roșul copt
bine copt e idealul
(uneori te orbește)

roșul ușor e rozul
iluzorul roz te păcălește
(e strigăt inutil rozul?
poate e strigătul de ajutor
care avertizează traficanții de oxigen)

note

nu știu de ce cred unii
că atunci când scriu mă joc

poate mă și joc și nu mă joc

dar
spre deosebire de cei care pretind
că scriu din durere drama
și le curge sânge din vers
eu când scriu
scriu cu adevărat fericirea și nefericirea
și din poem curge lacrima

*
 
pe rănile mulțimii lunecam
și cum mă depărtam
înduram frigul pietrei pe care ochiii n-au zărit-o

spre cer în fum
din apele negre o ploaie de stele
și caii verzi pe ziduri
în ecou vânăt trasformați

durerea era mare și
atât de adâncă încât inima nu sângera
plângea cenușă

După ceasuri de drum

Nu cred că există viitor rătăcitor, însă eu m-am rătăcit printre scriitori.
Și într-o pauză stupidă în care valuri au lovit în mine ca într-un parapet,
printre suflete cu carne s-a strecurat un amestec...
De nostalgii idealiste și de alte necesități.
OFF! Situație stânjenitoare pentru un...năut lucid.
Mă uit în jur...privesc cum ochi oftează și îndoileli lucesc.Caraghioase.
Din creștet de mal se vede cum marea-i hibridă, perfidă și inutil înalță spuma.
Gîndurile mi se frâng...tresar...stupiditatea se prelungește ca un gumilast.
Și iaca, sunt gata să fac pact cu incompetența să nu mai fie competentă.
Uite, orchestra pe valuri compătimește.
Și enervantă îmi spune că pentru a se naște un s c r i i t o r se înăspresc
și năpădesc dureri, încât chiar Dumnezeu rupe lichidul amniotic
iar apoi veghează să nu se piardă pana.

poezia nu se poate cântări / ea nu se află pe coala de hârtie

n-aș vrea să mă explic
scriu ca la grădiniță disciplinată de starea jocului
programată să fiu mereu ca prima dată
însă în viață poezia e la distanță ca soarele
care nu se vinde la promoție niciodată

n-aș vrea să mă explic
dar între tăcerea icoanei și lacrima icoanei
nu scriu
caut iubirea desculță de la periferie
la centru sufletul mi-e dezbrăcat
nu mă mântuie
la viață mă ridică

chiar și la vârsta asta mai cred în basme și am iluzii întregi

neliniștea din liniștea florii de măr
întoarce imaginea poveștii
departe
pe crengile din primul pom
unde sămânța se așteaptă
rod din primul te iubesc

chiar și în secolul acesta un măr putred afectează toate merele de lângă el

nu cred în cei care pozează în fericiți
au nefericirile îngropate în sânge
și se vede în ochii lor
cămașa pătată necălcată în lege

eu?
cu Iisus
în genunchi pe cruce

lacrima e tuș cu sare

sângele singura cerneală bio

inefabilul?

când mă prind zorii
luna să-și dea pe gât paharul

dor de seninul de dincolo de senin

poezia este inexprimabilă
și cuvântul (ne)scris greu de cucerit

și nu mai vreau lumea din cifre
e mult prea tristă statistica

a citi înseamnă a înțelege a te instrui

un text... cumva așa... pentru că cititorul crează alt text...
și reacția afectivă (uneori olfactivă) e dovada sufletului său

de alb
temperatura urcă vlăstarii pe scară
și arată ce au făcut din mine
osândită-n apele scripturii
sunt ce nu sunt și ce-am fost odată
din cernoziomul oval de muguri
la viețuiri
mai mult cosmic nesfârșit decât fluturi

pe ram măsură
libertatea din condamnare
să vezi ce am făcut 
din ce-au făcut din mine

contează cât de tânără am fost?
prunci neconcepuți prunci nenăscuți
îmi stau pe brațe
sfidându-l pe Irod

sau cât de tânără acum?
la masa de milenii pe rând îmbătrânesc copiii
în jurul flăcării din somnul morții
cu gândul la o țigară pe jumătate fumată

un text de când nu știam ce să spun

aveam o emoție cu trup fragil
pe piscuri gemene cu creste despărțite
de unde picura pur și simplu...
nici eu nu pricepeam cum...

iubirea?

un cer sus
alt cer sub mine
între ceruri dimineața

între noi cenușa care schimbă fața

și pe caii mei cei zmei
din timp
un vers de lavă

"la pomul lăudat să te duci cu sacul spart"

și nu e doar o simplă vorbă 'recomandarea'

în ofensivă nu se predă
să mă întorc mă lasă

emitent și receptor

un tot
posibil

în fiecare zi e Paști
în fiecare zi e Crăciun

în fiecare zi
pentru mine

o retrocedare
din imposibil

botezul mersului pe ape / poemul pietrei

e în mine ceva
mai adânc decât mine
.
.
.
mi-e dor de gutui
crescuți sălbatic
sub ploi de vară

/

exercițiu între ciudat și interesant (Rodicăi)

vântule de nicăieri
nevoia de tine e mai rece
ca o umbră interioară
pe stări biologice

cu gânduri nerostite
sfâșietoare așteptării
mă irosești
în descifrare imensități de ceruri noi pe spații de culoare

te joci precum durerile fierbinți
în spume înghețate

uite
acest octombrie aspru
dezvelește vise pe piscuri de noapte
și număr frunze ce mă bat sângeriu
în racem
să germineze

strugurii maturi storc suflete de copil

geometria gândului

Sufletul meu e fericit atunci când consimt să-mi umplu ochii cu frumusețe
și inima cu frumusețea de dincolo de frumusețe.

/

Simți mirosul?

In lumea mea liliacul e tot timpul înflorit, în mii de nuanțe liliachii,
iar liliacul cu cinci flori e alb.
Boabele de rouă sunt aurii și cântă, cântă pe voci, dar uneori,
cântă toate într-un glas.
Aici mă retrag ori de câte ori sunt prea veselă sau prea tristă.
Aseară, nu știu cât eram de veselă, cât tristă...
Ingerul meu m-a atins pe umăr și m-a întrebat: "Simți mirosul?"
L-am auzit dar nu am putut să-i răspund.
M-a prins de umăr: "Simți mirosul?"
Trezită parcă, am zis: "Da, miroase a ploaie."
"Simți mirosul?", a răsunat iar.
Intrigată, am adulmecat aerul... am simțit apropierea furtunii:
"Da, miroase a ploaie, o să ne ude bine!"
Atunci îngerul meu mi-a îmbrațișat umerii cu mâinile lui
și cu hotărâre mi-a spus: "Nu.Miroase a El!"
O clipa inima a stat, dar ochii mi s-au umplut de lacrimi,
miroase a Dumnezeu când îți pui capul pe pieptul Lui;
e mirosul dragostei Lui. Miros viu.

de meditat la trupul neprimit

fluturi de noapte pentru poezia de zi
și privighetorile lumii toate
auzi
tulbură liniștea lui Dumnezeu

pentru poezia de noapte
o înălțare
când zboară fluturi de zi

/

o ploaie de fluturi de mai
un timp probabil
și-un suflet neîntrupat
citit pe diagonală