mîinile mă trădează mai ales când le logodesc cu chipurile

Cu cât oamenii îmbătrânesc, cu atât spiritul lor devine mai suplu, mai cald, dobândind o înfățișare mai organică. S-ar zice aproape că pentru spirit, timpul este o dimensiune a întineririi.
Lucian Blaga

sentița mă obligă de a persevera în ființă

să-ți semeni ție însuți nu înseamnă să fii diferit?

Tahar Ben Jelloun

dacă nu poți fi bun măcar nu fii rău

Înainte de a-mi judeca viaţa, înainte de a vorbi despre mine, încalţă-te cu pantofii mei şi parcurge drumurile pe care le-am parcurs eu.
Trăieşte-mi durerile, bucuriile, îndoielile.
Trăieşte-mi anii pe care i-am trăit eu, şi cazi acolo unde am căzut eu,
şi ridică-te, aşa cum am făcut eu.

Luigi Pirandello

miros proaspăt de fată care prin zmeură aleargă...

hei

ce zi

văd

când nu văd

asta e

mâinile vântului mângâie rădăcinile visului

în care nisipul înflorește

comunică cu timpul și 

deplasează mister după mister

cu ochii deschiși în pupile

să nu rănească irișii căzuți din rai

peste umbrele dintre amurg și zori

între cer mare și pământ

cămașa mirelui îmbracă soarele din soare

și pentru raze împrumută voalul miresei

 la nunta lui Alexandru Nicolae și a Mariei-Edit

 21 august 2016

 

texte din alte timpuri

de nedescris

să-L copiez pe Dio aștept ploile de vară  
tainice picături din nori să-mi spele scrisul
să-l limpezească în apa sfântă cu lumina de zori 

vorba cea spusă e nevăzută
vorba cea văzută e nespusă
și scrisul nescris e uneori nescris scris
depinde cine mă traduce
îngerul decăzut sau îngerul păzitor

/

tu

pe tine
știi tu care
te vreau între fără cuvinte și intercuvinte
cu magia otrăvurilor în exil nu mor
cu cuvinte
acolo
geometria subtilității
în unghiuri din colțuri mă împrăștie
ca din păpădii
mii de scântei

/

ideal neidealizat

în poemul tău
cu copiii nenăscuți copilăresc prin buchete de îngeri
din bucata rămasă de rai
spune numai un cuvânt
și-am să mă joc în sufletul tămăduit
cum calc scântei și moartea o lepăd

spune numai un cuvânt
să vadă ascultarea îngerului desenat negru pe bezna albă
de ce în toate zilele poeții se grăbesc
când sângele morților fierb

în poemul tău
pe negândite dincolo de litere
străbat primul cuvânt
rescris mereu din visul născut din pântecul dumnezeiesc
divin devenit parte din mine

în poemul tău
între departe și aproape nu există graniță
și respir în voie decupaje de reflexii din regatul zâmbetului

în spiritul fluxului refac începutul
sfârșitul nu-mi aparține

cuvântul scris ucide și nu mă dărui singură

poetul poet zâmbește dintre dude albe
pe umerii de noapte
una iese din mînă alta din minte

solstițiul de vară venind încoace

intangibil

prin albeața orbitoare lângă zâmbetul fugar
mișcarea lutului - a țărânii printre arborii care pe pământ aleargă
pierdută între gânduri cu privirea pierdută
are drept costumație un amestec de real și de imaginație
într-o criză perfectă cu muza

cum să-i dau de cap?

o umbră precum o părere ca Scarlet o' Hara cea cu talia de 48 cm
la miezul nopții înghițită de beznă
ce spaimă ca o apă rece
cu lanterna desenează cercuri
flăcări
ca un joc de artificii
și-n sunete supte se avântă în lumină

la ora marilor întâlniri noaptea la ora stafiilor
îngăduitoare în suspiciuni
aproape de plâns
cu ploaia în papuci cer din ochi
și întrevăd
oțet săruri sau poate un sărut

întunericul se îndesește ca un zaț tulbure
lumina ca o ergoterapie se materializează
senzație cum joaca se continuă
ca o lipsă de insistență
în ultimul timp straniu de albastru
și cu târâitul apei mulat pe jgeab
gata
iau mocasinii cu toc
basca verde până pe sprâncene
și fac cu figura turtită fără de omenesc în ea
o cafea
pentru destăinuiri și-o bârfă tihnită

de iunie

luciditatea beției

doamne dă să mă trezesc
să mă mai îmbăt o dată

invențiile unora utilizate de alții... sau cum să ne folosim de inovații...?

înlumânarea aprinde curioasă
ce nu pot scrie
ce nu pot spune

tot universul ghemuit în mine
la răscruce de oxigen hidrogen și carbon
pe ape
luptă să nu mă transform în sare
în stană de sare
străsimțindu-mă în străgând
exod din Egipt la trecerea prin pustii 

după 1989
din lovitură în lovitură de stat
România are picioarele de lemn liberalismul și democrația
oloage
la preț de multiple taxe
toxic adăugate
mă sufocă
pe frontul dintre tentacule și aripi
pe fruntea izolată cu funii umede de dragoste

în murmurul meditației mă uit după preoția lui Christos
după preoția mea și-a credincioșilor
în templul Duhului nu aud decât o întrebare
se știe cât mai e până la intrarea în Promisa Țară?

ps1
la jumătatea căderii
străfluturi de strănoapte în copaci adolescenți

și-o tristă fericire

sensibilitatea nu trece cu apa

ps2
se pare după cum zic unii
că singura modalitate să fii cinstit
cu adevărat
este să fii prost

poate de aceea
spun (i)luminații
nici o societate nu te vrea deștept

ps3
cineva a descoperit focul
ce ciudat... il folosim toți

numele lui sfârșește cum începe numele meu

peste gene nepământene
cum să faci pomenirea timpului când prezentul e etern
și nu mai trăiesc pentru idei

nu cedez vremii
îmbracă-mă cu tine
în sărutul tău să te dezlegi de drag

eu mă topesc în nestrivire

/

lumina florilor de pe mormânt
s-a scurs ca o hartă în ochii de pământ
cruce din mine pentru cele dumezeiești
sânge suspendat de ceruri pentru cele lumești

/

o femeie nu trebuie
să uite că este femeie

iată
macii goliți de imagine peste diafragma cerului
încearcă emoția
jocului întins de nisip

și mă încurc singură în aceste răsuceli sentimentale
și caut pe cineva să-mi ghicească în palmă

va fi o vară ce depășește calendarul

în amintirea ta

predestinarea este hotărârea veșnică
scopului ultim suprafiresc

dar destinul ca să se împlinească
e liber
să răspundă chemării
sau să refuze

de aceea acum
aici
hotărăsc să nu aleg
mă mișc prin sine

ps
Nu știți că toți câți am fost botezați în Iisus Hristos,
am fost botezați în moartea Lui?
Noi deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropați împreună cu El,
pentru ca, dupa cum Hristos a înviat din morți, prin slava Tatălui,
tot așa și noi să trăim o viață nouă.
(Romani 6-3,4)

un alt apărător dat de Tatăl

îngerul întruchipat legat invizibil
nu se face părtaș trupului
dar se împărtășește cu trupul și sângele

și cu sufletul la gură
să cuprindă viziunea deplină
desenează cu dragoste
într-un suflet
frumos și nefrumos împreună

nimeni nu poate ține lumina sub obroc

cântăresc adevărul și minciuna

în gură

amândouă grele

aprind din greșală lacrima

și mă rog

în Biserica ce stă în picioare

și-ascultă frământarea mea

 

identitate

pe cruce
nu cuiele îl țin pe Iisus
ci Dragostea
și nu o să crezi
soarele la figurat
e singur cu mine
și se strecoară în unghere nebănuite aidoma
duhului întărâtat de aerul spiritual
e ca și cum mă limpezesc din patimi
tulburând trandafiri

lemnul crucii este doar o metaforă
pentru unii din lemn de santal sau de cireș
pentru unii din lemn de foc
pentru alții din lemn dulce ori lemn câinesc

pentru mine lemnul crucii este un model
cum să mă despart de mine
de piroanele în piei de șerpi
de culorile corupte de oameni
de zidul întrerupt din cauza ploilor de întâlnire

între muncă și supraviețuire
lemnul crucii este pentru mine un ajutor special
de specialitate dacă vreți
din nevoi și până la a trăi ce-mi pot permite
ce mi se permite în parfum de nuci verzi

După ploaia de stele câte stele au rămas pe cer?

Ironică e istoria cu țara.
România, patria mea, rămâne între iluzii și opinii.

În ratarea insistenței își fură propria țărână.
Și fără credințe nu mai închipui nimic.

În lipsa Ta, cine să știe?
Ștergura și balsamul sunt pentru lumea care piere
iar Cămașa lui Iisus se poartă numai la pantalon demn.

pe hârtie milimetrică

prin lentile fumurii văd cuvântul care întârzie lirica
 

și
dincolo de clișee 
las Poezia să se convingă
să aștepte prilejul pentru a crea în umbre și lumini structura dură
și caut însuflețirea 

fără vanitate
cu mintea care pătrunde altă minte 
și udă vița uscată
până se umflă muguri
până la strugurii din vițe desfrunzite

în contemplarea sângelui
din flăcările vieții din flăcările credinței 
pentru meritul la cer

nu mă ispitiți

unii vorbesc cu blândețe
dar judecă cu brutalitate

sunt ucigași
la fel ca și cei care condamnă
fără a ști ce condamnă

Ruga zilei

când slujitoarea lui Dumnezeu Lucia
de preafericire te fură

găuri negre
unde gravitaționale
și singularități spațiu-timp
se tem de credință
se tem de știință
de prezența lui Dumnezeu

Dumnezeu e prea firesc
și supranatural
și sfinții îl recunosc
nu la capăt
ci la începutul științei



Marie
Tu care ai spus DA suferinței
la fel ca și bucuriei

ca o mama bună
ajută-mă să mă îndrăgostesc de Iisus

Precum în Cer, aşa şi pe pământ !

Tot ce există sub Ceruri este asemenea Cerurilor
și Dumnezeu a creat omul după chipul și asemănarea Sa
ca o cunoaștere cum sus așa și jos

și totul are legătură cu totul interiorul cu exteriorul.
Dar nimic nu e ceea ce pare.
Asemănările nu sunt perfecte.
Anul nu are trei sute șaizeci de grade deși se aseamănă cu cercul.
Și pentru că nu pot intra în același râu de două ori
cred în diferențe.

ps
În Rugăciunea Domnească se face apel la asemănarea perfectă 
dar și la capacitatea de a compara diferite sisteme 
și de a vedea în ele asemănările vii.

în fiecare zi e ziua mea

azi e ziua  mea  de pâine după trup
și gust cuvintele pe dinăuntru
să se împlinească

dulceață de trandafir și-o poveste spusă artistic de-un bucătar

poemul și actul poemului

au conducte pe care coboară spiritul

și canale pe care urc cu mintea la cer

trupul și actul trupului 
n-au legătură cu mine

Dumnezeu

un răzvrătit fără de ură

a atins nemărginirea și m-a făcut din stele de lut

din ochii curgători
s-ajung
privirea furtunoasă

când

triști privesc

cum focul apelor se joacă cu mine

cum pietrele aruncate râd

iar sarea din lacrimi

brazdă ferecată de-o copie la rece

cutează

și surâde cald

tăcerilor pustii de oxigen

nu mă ispitiți

unii vorbesc cu blândețe
dar judecă cu brutalitate

sunt ucigași
la fel ca și cei care condamnă
fără a ști ce condamnă

în fața așteptării ochilor

și dacă ai ști că simt ce simți
ce ai mai trăi?

dragi oameni ai locului și dragi musafiri

nu vă lăsați induși în eroare

de olteni bănățeni moldoveni dobrogeni

ori de miticii munteni

Ardealul e zona cea mai tare!

cu obiceiuri tradiții și noutăți dumnezeiești !!!

dor

în casa amintirii mi-am pus aripile morții

să mângâie crucea de piatră

să fie zbor  în ușa deschisă de cuie

cu lemnul înflorit

dincolo