În 1880, în cursul verii, Lev
Tolstoi reciti „Amintiri din casa morţilor” şi, cuprins de admiraţie, îi scrise
lui Strahov: „Nu cunosc o carte mai frumoasă în întreaga literatură nouă, fără
a-l excepta pe Puşkin. Nu atât stilul mă impresionează, cât punctul de vedere
al autorului, minunat de sincer, natural şi creştin. Este o carte bună, care
îţi înalţă sufletul… Dacă-l vedeţi pe Dostoievski, spuneţi-i că-l iubesc…”
Strahov nu se mărgini să transmită acest
compliment lui Dostoievski; îi dărui şi scrisoarea.
Câteva luni mai târziu, la 28 ianuarie 1881, Dostoievski muri. Aflând ştirea
din ziare, Lev Tolstoi simţi o lovitură grea şi profundă care-l miră.
„Aş vrea să pot spune tot ce
resimt pentru Dostoievski, scrise el lui Strahov. Nu l-am văzut niciodată pe
acest om, n-am avut niciodată cu el legături directe, şi deodată, la dispariţia
sa, am înţeles că era pentru mine fiinţa cea mai apropiată, cea mai scumpă, cea
mai necesară…
Eram un scriitor, şi
scriitorii sunt toţi înfumuraţi, invidioşi, în tot cazul, eu eram astfel. Dar
niciodată nu mi-ar fi trecut prin gând să rivalizez cu el. Tot ce făcea era
atât de bun, de sincer, încât cu cât producea mai mult, cu atât eram mai
fericit. Arta mă poate face gelos, inteligenţa de asemenea, dar acţiunile care
ţâşnesc din inimă nu-mi aduc decât bucurie.
Întotdeauna m-am gândit la el
ca la un prieten, încredinţat, de altfel, că odată şi odată tot ne vom întâlni…
Şi, pe neaşteptate, în timpul cinei – cinam singur, întârziasem – citesc că a
murit. A fost ca şi cum un punct de sprijin începea sămi lipsească. Am avut un
moment de descumpănire, apoi am înţeles cât îmi era de scump, am izbucnit în
plâns şi mai plâng şi acum…”
Viaţa lui Tolstoi – Henri
Troyat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu