joi, 17 august 2017

Și rădăcinile se împletesc... spre vremea pământului lor...

  PELERINUL INIMII
 Prietenie, as vrea sa te cant
 Iubesc omul cand poarta in sine dragostea pentru prietenie. Iubesc femeia, cand sangele ii este aprins  de patima carnii. Ma daruiesc lor cu frenezie, fara sa ma tocmesc. Asta costa scump, dar niciodata  dezamagirile suferite n-au fost si nu vor fi in stare sa micsoreze suma dorintelor mele.
 Imi caut pretutindeni norocul, cu furia cartoforului. Joc totdeauna larg, deoarece nu pot suferi zgarcenia .  Daca ma insel, nu pierd nimic: celalalt e in paguba. Nu pierzi nimic atunci cand te daruiesti cu totul.  Altminteri ar insemna sa poti spune despre soare ca-si sleieste fortele cand se daruie fara crutare si fara  alegere. Cu atat mai rau pentru ghetari: se topesc ei insisi!
 Dar cand castig pun mana pe o comoara ! Vorbesc de sentimentul prieteniei, deoarece, vai ! pasiunea  carnii este ca fulgerul : puternica dar nu tine mult !
 Mandria se pedepseste in viata ! In ziua in care nu mai ai nimic de dat, nu mai poti face fericit pe nimeni.  Smochina – care sta teapana in varful pomului, sau catre care nici o gura nu se apropie s-o muste, cand  este coapta – se usuca, se intareste si moare contempland cerul.
 Sa dai, sa dai – iata marea fericire a vietii !
 Iata cum este alcatuit lutul meu si ceea ce iubeste. Nu-s nemultumit din cauza asta. Marii mei prieteni,  nici atat.
 PANAIT ISTRATI

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu